Istoria mineritului in Maramures

In nordul tarii a fost dintotdeauna o zona cu activitate economica in minerit si metalurgie, sub diverse forme si in formate in conformitate cu situatia politica si sociala a regiunii. Daca ar fi sa facem o trecere in revista a ceea ce a insemnat mineritul pentru Maramures, am avea nevoie de un spatiu extins. De aceea, vom incerca sa punctam ceea ce a insemnat mineritul in nordul tarii.

Mineritul a fost ocupatia de baza a locuitorilor din zona Baia Mare inca din cele mai vechi timpuri si una din principalele surse de existenta a lor. Resursele cele mai importante au fost identificate si exploatate la Ilba, Nistru, Baita. Herja, Baia Sprie, Cavnic, Baiut, Tibles si Viseu. Maramuresul, in diverse perioade ale istoriei a detinut prima pozitie in economia tarii, atat din punct de vedere al volumului extractiei, cat si al productiei de aur si argint. Cele mai vechi bazine miniere sunt cele din Baia Mare, Baia Borsa si Lapus. Exploatarea minereurilor neferoase a fost principala activitate economica a maramuresenilor. Subsolurile maramuresene au fost bogate in minereuri complexe cu continut de plumb, cupru si zinc si minereuri auro-argintifere. Marturii scrise despre inceputurile mineritului in regiunea miniera Maramures sunt cunoscute din anul 1329. Primul document care da date mai detaliate despre mineritul din Baia Mare este privilegiul emis de Ludovic I in anul 1347, prin care sunt reinnoite privilegiile anterioare ale orasului si se pun totodata bazele organizarii mineritului. In Baia Sprie este atestat mineritul in a doua jumatate a secolului XIV, respectiv in actul privilegial din 1376. Guvernatorul Transilvaniei, Iancu de Hunedoara ocupa in 1454 orasul Baia Sprie si intra in posesia minelor de aici. In perioada Principatului Transilvaniei, principele Sigismund Bathory in anul 1588 arendeaza baronului Herberstein minele de aur si de argint din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic si Baita. In secolul al XV-lea mineritul infloreste. Minereul se scotea din mine in cosuri, coveti, iar minerii circulau in subteran pe scari de lemn cu ajutorul funiei.

In anul 1571, Oficiul minier a inceput restaurarea minelor. A fost redeschisa galeria Dealul Crucii, si-au reluat activitatea minele din Valea Muierii si s-a hotarat deschiderea unor mine noi. Spre sfarsitul secolului al XVI-lea se cunosc la Baia Sprie 9 mine mari. La inceputul secolului al XVIII-lea exista in regiune o organizare mai buna a minelor, iar prin infiintarea Inspectoratului Minier in 1748 in Baia Mare, incepe o noua etapa in dezvoltarea mineritului din zona. La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, existau instalatii de prelucrare, topitorii si steampuri, printre altele si la Baia Sprie. Dezvoltarea economica a regiunii miniere Baia Mare are loc pe linia cresterii industriei extractive de metale pretioase si neferoase: Au, Ag, Pb, Zn si Cu. In secolele XVIII-XIX se deschid noi mine: Valea Rosie, Usturoi, Valea Borcutului, Ferneziu, Baiut, Ilba, Nistru.

Dupa momentul 1918, statul roman a dobandit proprietatile miniere si uzinele metalurgice detinute in Transilvania de catre Ungaria. A fost infiintata o regie a statului cu denumirea: Regia Intreprinderilor Miniere si Metalurgice ale Statului, din Ardeal. Dupa 1924, au fost investite sume considerabile in aceste unitati miniere, ele ajungand la un nivel de varf al tehnologiei. A urmat marea criza economica din 1929 ce s-a intins pana prin 1935, ani in care mineritul din nord a fost in suferinta, ca toata economia Romaniei si cea de pretutindeni. Dupa revenirea pe crestere economica si mineritul din nord a revenit in prim-planul dezvoltarii economice a nordului. In 1945, exploatarile miniere din nord au intrat in componenta Societatii Minaur, pentru ca la nationalizarea din 1948 sa intre in administrarea Directiei Regionale Baia Mare a Centrale Auro-Argintifere si a metalelor neferoase. Dupa instaurarea regimului comunist a inceput si perioada de inflorire maxima a mineritului in nordul tarii. Au fost deschise noi fronturi, noi mine, a inceput exploatarea minereurilor ca sursa pentru industria romaneasca. In paralel s-a dezvoltat metalurgia si cercetarea prin Institutul de Prospectiuni Geologice din Baia Mare. Pana la Revolutie, Remin Baia Mare, cel mai mare agent economic din aceasta parte de tara, a fost cel mai mare beneficiar al fondurilor de la bugetul de stat, mineritul fiind o indeletnicire scumpa, subventionata de stat, nu doar la noi, ci in intreaga lume. Aici se prelucra intreaga cantitate de aur ce ajungea in tezaurul de la BNR, aici se producea 75% din productia de cupru, plumb si multe alte metale neferoase.

Dupa momentul 1989 a urmat declinul.

In momentul de fata, mai sunt 250 de muncitori care se ocupa cu paza la perimetrele ramase in proprietatea Remin.